Programul „Femei cu Idei” este destinat femeilor active din Moldova, care vor să contribuie la soluționarea problemelor din comunitățile lor. În cadrul acestuia, participantele au posibilitatea să învețe cum să abordeze creativ o inițiativă; să genereze idei și să le transpună în realitate.
Programul Femei cu Idei este structurat în 5 etape și anume:
- Chestionarea de la ușă la ușă
- Cercetarea și argumentarea
- Dezbaterile publice
- Conceptualizarea Manifestului
- Dezvoltarea proiectelor sociale
La cea de a 2-a ediție a programului au aplicat 165 femei și preselectate 130 de participante. Doar 74 din participante au acceptat provocarea și au chestionat peste 600 femei din țară, care au vorbit despre cele mai importante probleme cu se confruntă.
Pe parcursul programului femeile au beneficiat de asistența celor mai buni traineri din țară și au învațat să identifice și să soluționeze problemele comunității.
Către finalul programului participantele au dezvoltat Manifestul Femeilor 2020 pe care l-au transmis tuturor celor care iau decizii în stat.
Ultima etapă din program presupune identificarea și punerea în practică a cunoștințelor acumulate prin dezvoltarea proiectelor de inițiativă socială.
Mai multe noutăți despre activitățile din cadrul programului găsiți pe pagina de Facebook „Femei cu idei”.