Etapa finală „Femei cu idei”


10 septembrie, 2019

Prima ediție a programului „Femei cu idei” se află la etapa finală. Acum participantele încă mai pun în aplicare ideile de proiect pe care le-au cercetat. Fetele spun că programul „Femei cu idei” este unul diferit de cele existente în Moldova. Organizatorii le-au întrebat de ce anume cred că acest program este altfel, iar mai jos puteți vedea câteva din cele peste 30 de păreri expuse:

  • „În calitate de participant al proiectului dat am avut oportunitatea de a fi instruită de cei mai experimentați traineri din Moldova. Am avut interacțiune cu personalități marcante și femei implicate, şi mi-a plăcut mult partea care include dezvoltare personală; elaborarea/lansarea/dezvoltarea proiectelor de iniţiativă socială şi informația ce ține de dezvoltarea propriului business.”
  • „Mi-am lărgit înțelegerea despre cum funcționează societatea noastră, oportunitățile existente și cum pot să mă schimb eu pentru a avea impact acolo unde sunt, sau despre cum pot schimba eu lucrurile.”
  • „Am acceptat să ies din zona de confort, introvertă fiind am abordat oameni străini în stradă punându-le întrebări sensibile în câteva exerciții primite. Am acumulat abilități de analiză pe care le utilizez. Mi-am făcut curaj și am schimbat serviciul care mă epuiza și nu îmi aducea satisfacție morală. Instruirile desfășurate în cadrul proiectului, care au implicat dezvoltarea personală m-au ajutat să înțeleg unde mai am de muncit.”
  • „Acest program a adus un plus valoare colosală în viața mea, pentru că m-a ajutat să mă descopăr ca personalitate. Nu cred că sunt prima care în timpul programului a acceptat mai multe provocări inclusiv în viața personală (șofatul mai încrezut), am învățat a depăși fricile și a avea încredere nemărginită în forțele proprii. Valoare a avut și prin întâlnirile cu persoane publice din țară și peste hotare, care ne-au împărtășit experiența de viață, de la care am ce învăța, dar și cursurile teoretice precum scrierea proiectelor și tot procesul ce ține de proiecte. Anterior am participat de nenumărate ori la cursuri de scriere a proiectelor, dar abia acum am înțeles ce este și cu ce se mănâncă, ba și mai mult sunt gata să scriu un proiect în domeniul salubrizării. Mulțumesc enorm acestui proiect”.

Doritoarele de a participa la cea de a II-a ediție a Programului „Femei cu idei” sunt încurajate să completeze formularul de înscriere până la data de 15 septembrie 2019, ora 23:59. Formularul de înscriere îl puteți accesa AICI

Programul este implementat cu susținerea Institutului Național Democratic (NDI) Moldova. NDI este o organizație neguvernamentală, neafiliată politic și non-profit, cu sediul în Washington, DC, SUA, care mai bine de trei decenii susține instituțiile și practicile democratice în întreaga lume.