Vrem să ne întâlnim cu autoritățile responsabile de calitatea apei


1 august, 2019

Marșul  „Apă curată = Copil sănătos” organizat pe 1 iunie și petiția privind îmbunătățirea calității apei potabile utilizate de copii în grădinițe și școli a ajuns în vizorul autorităților. Ba chiar mai mult, toate instituțiile vizate în petiție au răspuns la aceasta. Problema este că nici un Minister sau Agenție din cele care au răspuns nu au spus clar când copii din grădinițe și școli vor bea apă de calitate.

La 1 iunie 2019 participantele programului Femei cu Idei împreuna cu Părinți Solidari și Uniunea Elevilor din Moldova – UEM au organizat un marș și au cerut asigurarea surselor sigure de apă potabilă calitativă în școli și grădinițe, verificarea permanentă a calității apei în fiecare instituție de învățământ și afișarea rezultatelor verificării, precum și identificarea soluțiilor pentru școlile și grădinițele în care apa nu este bună de băut. Peste 600 de persoane din întreaga țară au susținut inițiativa, semnând o petiție în acest sens( integral textul Petiției îl puteți găsi aici).

Șase instituții au răspuns la petiție: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (aici), Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (aici), Agenția Națională pentru Sănătate Publică (aici), Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului Municipal Chișinău (aici), Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (aici), Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale (aici). Fiecare din instituții ne-a explicat despre cadrul normativ, standarde și legi la care se lucrează ori care au fost îmbunătățite, unii au indicat și îmbunătățirile de infrastructură în general dar și în unele școli și grădinițe din țară. Totuși nici unul din Ministerele sau Agențiile vizate nu au răspuns concret la nici una din solicitările petiției. 

Reamintim că noi am avut cerințe pe termen de până la 6 luni care țin de ajustarea cadrului normativ și alocarea surselor pentru asigurarea cu apă potabilă de calitate în cantitate suficientă a tuturor instituțiilor de învățământ din țară (procurarea apei îmbuteliate, instalarea filtrelor de calitate); Elaborarea recomandărilor pentru instituțiile de învățământ, privind încurajarea consumului de apă potabilă, cu indicarea cantităților recomandate pe categorii de vârstă a copiilor și elevilor; Verificarea calității apei din fiecare instituție și afișarea pe panoul informativ a rezultatelor verificării și indicarea clară a parametrilor neconformi, dar și a riscurilor care sunt provocate de aceste devieri; campanii de informare privind neadmiterea consumului de apă din fântâni și izvoare, cu aducerea la cunoștință publicului larg a datelor despre pericolul și riscurile la care sunt supuși cei ce consumă o astfel de apă.

Aceste cerințe s-au formulat și ca rezultat al unui studiu UNICEF care arată că în special în 100 de instituții de învățământ din țară calitatea apei este foarte rea și este nevoie de o intervenție cât mai urgentă.

De asemenea, pe termen mediu am cerut asigurarea surselor sigure cum ar fi instalarea fontanelor, asigurarea deservirii și bunei funcționări a sistemelor de filtrare, bugetarea resurselor necesare schimbării periodice a  filtrelor. Totodată, am solicitat planificarea, organizarea, bugetarea și livrare apei potabile îmbuteliate calitative către instituțiile care nu au alte surse alternative pentru asigurarea acesteia; afișarea pe panoul informativ a rezultatelor verificării surselor de apă și indicarea clară a parametrilor neconformi, dar și a riscurilor care sunt provocate de aceste devieri.

Noi, activiștii care credem că apa potabilă sigură este esențială pentru sănătatea populației, iar accesul la apă de bună calitate și în cantități suficiente asigură o mai bună protecție a sănătății publice, cerem să discutăm fiecare din revendicările noastre la o întrevedere cu reprezentanții instituțiilor care ne-au răspuns la petiție pentru a găsi soluții comune pentru solicitările noastre. Noi nu mai tolerăm ca sănătatea copiilor noștri să fie neglijată.

Pentru a planifica o eventuală întâlnire puteți să scrieți aici: Ala Revenco, e-mail: revencoala@gmail.com
Multumim.